28 Quotes by Cella Serghi

"Pamantul nu se invarte in jurul unor drame personale, ci al unor ciocniri de interese care sufoca poporul la fel peste tot."

Share:

"-De ce iti pui viata in pericol daca ai un copil?-Mai sunt si alti copii pe lume, Mirona. Al meu nu poate sa fie fericit intr-o lume in care sunt atatia copii flamanzi, persecutati, ucisi..."

Share:

"Numai copiii plang asa Dianet, (...). Numai copiii au necazuri mai mari decat ei"

Share:

"Rodi are trei ani si face razboiul. Rodi are trei ani si e inamicul Germaniei."

Tags:
Share:

"Dar vesnicia a durat cateva luni. Fanny, care l-ar fi smuls cu ghearele oricarei femei, nu l-a putut smulge mortii."

Tags:
Share:

"Mi-e rușine că am stat atâta timp departe de tot ce se întâmplă pe lume. Parcă am trăit singură, într-o odaie cu toți pereții de oglindă, și m-am văzut pe mine, numai pe mine, și iar pe mine, în mii de exemplare. În timpul ăsta s-au chinuit oameni în închisori, pentru idei generoase, pentru o lume descătușată de umilințe și nevoi. S-a muncit în uzine, în laboratoare, în spitale, zi și noapte, pentru a se înainta cu o fracțiune de pas în necuprinsul vieții."

Share:

"Nu, n-am nevoie de scuze. Mi-era dor de iubire… Un dor vechi şi cumplit."

Tags:
Share:

"În ce mă priveşte, când apune soarele mă gândesc: A mai trecut o zi. Încă o zi în care n-am făcut nimic. Iar când răsare soarele, nu ştiu încotro să apuc, pe ce drum trebuie să merg, unde vreau să ajung. Eram sigură că fericirea există undeva, dincolo de zidurile casei noastre. Că într-o zi voi pune mâna pe ea, aşa cum pui mâna pe o ceaşcă sau pe scoarţa unui copac. Că dragostea este supremul miracol…"

Share:

"Mi-am spus: ceea ce mă atrăgea la el era impresia pe care mi-o dădea că e singur, nenorocit, că unicul lui stimulent in viaţă sunt eu, că sunt singura lui bucurie, unica lui preocupare. Dacă nu-i aşa, nu mă interesează. Nu mă interesează un bărbat decât în măsura în care cred că-l stăpânesc ca femeie, în care cred că sunt pentru el, într-un moment din viaţă, o fiinţă unică, de neînlocuit."

Tags:
Share:

"E un om care are mult timp de pierdut, Diana. Iata secretul. Nu alearga dupa femei. Le asteapta. Are timp sa astepte. E trist si nu stie de ce. Dar femeile vor sa stie de ce e trist. Fiecare crede ca din cauza ei e nefericit si fiecare vrea sa-l mangaie."

Tags:
Share: