57 Quotes by Irene Nemirovsky

Che cosa vuoi capire? Non c'è niente da capire, le rispose cercando di calmarla. Ci sono leggi che regolano il mondo e che non sono fatte né per noi né contro di noi. Quando scoppia il temporale, sai che il fulmine è il prodotto di due scariche elettriche opposte, le nuvole non sanno nulla di te. Non puoi prendertela con loro. Inoltre sarebbe ridicolo, non possono capirti.

Adieu," he said, "this is goodbye. I'll never forget you, never."She stood silent. He looked at her and saw her eyes full of tears. He turned away.She forced herself to smile. "Like the Chinese mother who sent her son off to war telling him to be careful 'because war has its dangers,' I'm asking you, if you have any feelings for me, to be as careful as possible with your life."Because it is precious to you?" he asked nervously.Yes. Because it is precious to me.

În clipa aceea nu-i era rușine că-l iubea, pentru că dorința ei era moartă și simțea pentru el numai milă și o tandrețe profundă, aproape maternă. Se strădui să zâmbească.-Ca mame chinezoaică care își trimite fiul la război recomandându-i prudență (pentru că războiul nu este lipsit de pericole), vă rog, în amintirea mea, să vă menajați pe cât posibil viața.-Înseamnă mult pentru dumneata? întreabă el neliniștit.-Da. Înseamnă mult pentru mine.

Un roman trebuie să semene cu o stradă plină cu necunoscuți, pe unde trec două, trei ființe, nu mai mult, pe care să le cunoști pe de-a întregul.

Quite apart from the fact that we usually pay so dearly for our follies, we should be generous about them, to ourselves and others. Yes, we always pay for them, and sometimes the smallest indiscretions cost as much as the largest.

Era deopotrivă o consolare și o mare tristețe să te simți atât de diferit de ceilalti oameni. Își coborî spre ei ochii spălăciți. Valul de mașini nu mai contenea, iar figurile sumbre și îngrijorate semănau toate între ele. Biata specie! Ce-o preocupa? Ce va mânca, ce va bea? El se gândea la catedrala din Rouen, la castelele de pe Loare, la Luvru. Una singură dintre aceste pietre venerabile face cât o mie de vieți omenești.

Dar porțile de fier din toate gările erau deja zăvorâte și păzite de soldați. Mulțimea se agăța de bare, le zgâlțâia, apoi se retrăgea în dezordine pe străzile vecine. Femeile fugeau plângând, cu copiii în brațe. Erau oprite ultimele taxiuri. Li se ofereau două, trei mii de franci ca să părăsească Parisul. <> Dar șoferii refuzau, nu mai aveau benzină.

Simțea milă de tovarășii lui de suferință, dar o milă lucidă și rece. La urma urmelor, aceste mari migrații umane păreau dictate de legi ale naturii, își zicea el. Deplasări periodice de mase considerabile erau probabil necesare popoarelor, cum e transhumanța pentru oi. În mod straniu, ideea îl întărea.

Mulțimea aceea vrednică de milă nu mai avea nimic uman, ci semăna cu o turmă care aleargă în devălmășie; erau prinși în matca unei uniformități ciudate. Hainele șifonate, fețele trase, vocile răgușite îi făceau să semene toți între ei. Toți făceau aceleași gesturi, rosteau aceleași cuvinte.