280 Quotes by Michel Houellebecq

Jaren later zou Bruno beseffen dat het kleinburgerlijke wereldje van kantoorbedienden en consultants toleranter, gastvrijer en opener was dan dat van de alternatieve jeugd, die in die tijd werd belichaamd door de hippies.

When men have no vices, she thought, it's very difficult to guess what might make them happy.

en la mayoría de las ocasiones la transmisión del saber es imposible, la diversidad de las inteligencias es extrema y que nada puede suprimir ni siquiera atenuar esa desigualdad fundamental

Poți munci ca un schimnic ani la rând, ba la drept vorbind acesta este singurul mod în care se cuvine să muncești; vine însă o clipă când simți nevoia să arăți lumii ce-ai muncit, nu atât pentru a-ți evalua judecata, cât pentru a căpăta siguranța în legătură cu existența acestei munci, ba chiar în legătură cu propria existență; înlăuntrul unei specii sociale, individualitatea nu mai reprezintă decât o ficțiune pasageră.

J'aurais pu adhérer au Front National, mais à quoi bon manger de la choucroute avec des cons?

Živio sam tako malo da sam sklon zamišljati kako uopće neću umrijeti; doima se nevjerojatnim da se ljudski život svede na tako malo; unatoč svemu, čovjek zamišlja da će se nešto prije ili kasnije dogoditi. Ozbiljna greška. Život itekako može biti prazan koliko i kratak. Dani jadno protječu, ne ostavljajući traga ni uspomena; a onda se najednom zaustave.

Annabelle ne renonçait pas; pour elle, le visage de Michel ressemblait au commentaire d'un autre monde. Vers la même époque elle lut la Sonate à Kreutzer, crut un instant le comprendre au travers de ce livre.

De fait, se demandait-il, comment une société pourrait-elle subsister sans religion? Déjà, dans le cas d'un individu, ça paraissait difficile. Pendant plusieurs jours, il contempla le radiateur situé à gauche de son lit. En saison les cannelures se remplissaient d'eau chaude, c'était un mécanisme utile et ingénieux; mais combien de temps la société occidentale pourrait-elle subsister sans une religion quelconque?

Era în el ceva cumplit de trist, avea să declare Walcott, cred că n-am întâlnit vreodată o ființă mai tristă, iar cuvântul tristețe încă mi se pare slab; mai curând ar trebui să spun că era în el ceva distrus, complet pustiit. Întotdeauna am avut impresia că viața îi era o povară, că nu se mai simțea legat de nicio o ființă vie. Cred că a rezistat atât cât să-și termine lucrările, și că nimeni nu-și poate imagina efortul pe care-a trebuit să-l facă.