Am stins durerea adânc în mine şi am zâmbit amar. Ca o nebună condamnată să trăiască realitatea.

Mi-e tăcerea urlet, şi zâmbetul un neant ciudat.

A trăi în trecut înseamnă a fi prizonierul unei lumi care nu mai există.

Noi nu vom mai şti, nu vom mai auzi, n-o să ne mai temem. Pentru că noi nu mai suntem.Oamenii schimbă locurile. Îşi lasă amprenta, le însufleţesc, le dau viaţă. Fără ei, acestea pier, în lipsa luminii, cutremurate de propria zădărnicie. Sunt fade, insipide, serbede… se pierd odată cu oamenii.