This is how I recognize an authentic poet: by frequenting him, living a long time in the intimacy of his work, something changes in myself, not so much my inclinations or my tastes as my very blood, as if a subtle disease had been injected to alter its course, its density and nature. To live around a true poet is to feel your blood run thin, to dream a paradise of anemia, and to hear, in your veins, the rustle of tears.

Sînt unii oameni atît de prosti, ca de le-ar aparea vreo idee la suprafata creierului ea s-ar sinucide din groaza de singuratate.

Numai dupa ce ai suferit pentru toate lucrurile ai dreptul sa-ti bati joc de ele. Cum o sa calci în picioare ce n-a fost chin?

Cine sa te vindece de tine? O tînara fata? Dar cine-i darnic pîna la jertfa, ca sa-ti preia melancolia? Ce suflet pur, dornic de vis si nefericire, sa se-ncumete la o povara ce n-o presimte?

Sînt priviri feminine care au ceva din perfectiunea trista a unui sonet.

A suferi e modul de a fi activ fara sa faci ceva.

Din tot ce-ai fost, nu mai ramîne decît o adiere patetica.

Zîmbete dureroase care sting soarele...

Totul e înghetat si tu esti risipitor dezîmbete.