Privirea mea albastră ca bolta ceruluiE calmă ca apele însorite.Chiar așa este, albastră și calmă,Cum nici nu întreabă și nici nu se miră...Dacă eu m-aș întreba și m-aș minunaNu s-ar mai ivi pe câmpuri flori noiȘi nici nu s-ar schimba ceva în soare ca să devină astfel și mai mândru.

The presence of another person derails my thoughts; I dream of the other's presence with a strange absent-mindedness that no amount of my analytical scrutiny can define.

Io stesso, che soffoco dove sono e perché sono, dove mai respirerei meglio se la malattia è nei miei polmoni e non nelle cose che mi circondano?