Traveling outgrows its motives. It soon proves sufficient in itself. You think you are making a trip, but soon it is making you - or unmaking you.

În ziua aceea, am crezut că dețin ceva, un adevăr care-mi va schimba viața. Însă nimic de această natură nu e dobândit pentru totdeauna. Lumea trece prin noi ca o apă și pentru o vreme ne împrumută aparența ei. Apoi se retrage și ne lasă în fața vidului pe care-l purtăm în noi, în fața acestui soi de incapacitate capitală a sufletului pe care trebuie să învățăm s-o suportăm, s-o înfruntăm și care, paradoxal, e poate resortul nostru cel mai sigur.

That day, I really believed that I had grasped something and that henceforth my life would be changed. But insights cannot be held for ever. Like water, the world ripples across you and for a while you take on its colours. Then it recedes, and leaves you face to face with the void you carry inside yourself, confronting that central inadequacy of soul which you must learn to rub shoulders with and to combat, and which, paradoxically, may be our surest impetus.

Un voyage se passe de motifs. Il ne tarde pas à prouver qu'il se suffit à lui-même. On croit qu'on va faire un voyage, mais bientôt c'est le voyage qui vous fait, ou vous défait.

After all, one travels in order for things to happen and change; otherwise you might as well stay at home.