Între noi nu mai era,să zicem nimic.Nimic în afară de Marea Iubire.

Ea nu e în mobile,nu e în lucruri,nu e în atmosferă,nici măcar în străinătate.Ea e în mine,în sângele meu.Cum să scap de ea?În ce fel s-o alung?

Împotriva cui să lupt mai repede,dacă totul luptă împotriva mea?

Să nu-ţi vinzi sufletul,nu-l mai poţi răscumpăra.

- Esti nebuna?- Sunt, da, nebuna. Si vreau sa fii si tu nebun ca mine, sa fim doi nebuni, care se iubesc la nebunie...

În definitiv, ce e dragostea decât o taină pe care o ascund îndrăgostiţii şi o poartă în umbră, de frica luminii? Îndată, ce taina se dă pe faţă, dragostea veştejeste, îşi pierde frăgezimea, vraja devine ceva obişnuit, de toate zilele.

Bărbatul, datorită eului său aşa-zis "superior", se dă dragostei cu prudenţă, păstrând rezerve pentru sine, de aceea îşi păstrează măcar parţial echilibrul. Pe când noi, femeile, când iubim, ne dăm integral, mistuindu-ne în aşa fel, încât nu ne rămâne decât umbra celor ce am fost.

Uneori, citind romane cu iubiri mari, totale, zambesc sceptic pe sub mustata, neconvins. Unde or fi vazut autorii astia asemenea iubiri?

- Pana acum nu am intalnit deloc dragostea, a adaugat el intr-un tarziu.- Probabil ai ocolit-o...