108 Quotes About Dragoste

Amintirile din trecutul său deveniseră mult mai puternice acum. Se convinsese că avea să și-o scoată din minte și suflet. Căpătase toată cruzimea pe care o dorise. Jurase să o urască atât de mult pe cât o iubise, să o deteste pentru nefericirea pe care i-o oferise. Își promisese multe lucruri, dar nu reușise să le îndeplinească. Cu fiecare moment în care era vulnerabil cădea și mai mult, ceda durerii care-l mistuise din prima clipă în care o văzuse.

... camaraderia lor era o piedică pentru manifestarea oricărei emoții serioase./... leur camaraderie faisait obstacle à l’épanchement de toute émotion sérieuse. (©BeQ)

L'amour chez l'homme n'est rien d'autre que la reconnaissance pour le plaisir donné.

Ce e dragostea? E un vânt nebun care ne dă bătăi de cap, dar fară de care nu putem respira.

Noi, bătrînele, ne socotim încă iubite cînd cineva ne aduce aminte cum am fost odinioară. Cînd bărbatul a uitat figura noastră de altădată, atunci totul s-a sfîrșit.

Atunci am înțeles că nimic nu durează în suflet, că cea mai verificată încredere poate fi anulată de un singur gest, că cele mai sincere posesiuni nu dovedesc niciodată nimic, căci și sinceritatea poate fi repetată, cu altul, cu alții, că, în sfârșit, totul se uită sau se poate uita.

Probabil, pentru a fi real, trebuie sa existi nu in constiinta ta, care e asa de nesigura, sub influenta, de exemplu, a somnului, cand nici tu nu stii daca esti viu sau nu, ci in constiinta altui om. Si nu pur si simplu a unui om, ci a celui pentru care e important sa stie ca tu existi.

Mândrie, nădejde, dorință, ca niște ierburi strivite în inima lui, înălțau aburii unei tămâi înnebunitoare către ochii minții. Alerga la vale în iureșul aburilor de mândrie rănită, nădejde pierdută și dorință contrariată, fără de veste stârniți. Țâșneau înalțându-se în fumuri dense și înnebunitoare dinaintea ochilor săi chinuiți și se risipiră deasupră-i , până când, în sfârșit, aerul fu iarăși limpede și rece.

Se întoarse şi îl zări pe Alex Corbu. Covorul pufos trebuie să-i fi amortizat zgomotul paşilor. Era chiar lângă ele, adresându-le ceea ce părea unul dintre cele mai cuceritoare zâmbete ale sale. Costumul negru, simplu dar din stofă de cea mai bună calitate, cădea pe corpul lui ca turnat, faţa smeadă îi era ciudat de familiară, iar Cristina îşi zise că, probabil, nu avea un aer prea inteligent cum se holba la el, într-o stare de confuzie moderată.