86 Quotes About Symbol

Symbols can be so beautiful, sometimes.

Incapable of communicating himself to others, incapable of breaking out of his isolation, doomed to remain the mere actor of his life, the deputy of his own ego—all that any human being can know of another is a mere symbol, a symbol of an ego that remains beyond our grasp, possessing no more value than that of a symbol; and all that can be told is the symbol of a symbol, a symbol at a second, third, nth remove, asking for representation in the true double sense of the word.

Every morning when I wake up, I kiss her forehead as symbol of gratitude and appreciation and she repays me back with a lovely smile.

If you are a symbol consider your path because others will criticize you for the smallest thing.

[...] the really complex and unfamiliar part of the human mind, from which symbols are produced, is still virtually unexplored. It seems almost incredible that though we receive signals from it every night, deciphering these communications seems too tedious for any but a very few people to be bothered with. Man's greatest instrument, his psyche, is little thought of, and it is often directly mistrusted and despised. "It's only psychological" too often means: It is nothing.

A trăi în lume fără a deveni conștient de sensul ei este ca și când ai rătăci într-o mare bibliotecă fără a atinge nicio carte.

Ce soartă va avea condiția omenească dacă marile mistere ale vieții vor fi în sfârșit elucidate? Ce se va întâmpla când acele convingeri pe care le acceptăm exclusiv pe baza credinței... vor fi dovedite categoric ca fiind reale? Sau, dimpotrivă, ca fiind doar un mit? Am putea spune că unele întrebări ar fi mai bine să rămână fără de răspuns.

Adevărul are putere. Iar dacă gravităm cu toții în jurul acelorași idei, o facem poate, întrucât acele idei sunt reale... înscrise adânc în noi înșine. Iar atunci când auzim adevărul, chiar dacă nu-l înțelegem, simțim că el rezonează în interiorul nostru... vibrând odată cu înțelepciunea noastră inconștientă. Poate că adevărul nu-l învățăm, ci ni-l reamintim... îl re-memorăm... îl re-cunoaștem... ca fiind deja înlăuntrul nostru.

Suntem creatori, dar jucăm naivi, rolul de „creație”. Ne considerăm biete oi neajutorate, mânate încolo și-ncoace de Dumnezeul care ne-a creat. Îngenunchem aidoma unor copii speriați, implorând ajutor, iertare sau noroc. Odată ce ne vom da seama însă că am fost cu adevărat modelați după chipul și asemănarea Creatorului, vom începe să înțelegem că și noi suntem, prin urmare, creatori. Iar atunci când acest lucru ne va fi clar, porțile se vor deschide larg în fața realului potențial omenesc.