Realitatea faptului că trebuia să îmi pun nu una, ci DOUĂ șosete, și apoi DOI pantofi mă copleșea, și voiam să mă întorc în pat.

Mă simt tot timpul ca și cum fiecare ar vrea o bucățică din mine.

Anxietatea este, așadar, suferința din cauza a ceea ce se va întâmpla, iar melancolia e suferința din cauza a ceea ce s-a întâmplat.

Pentru mine era evident, cea mai veche arheosubstanță era cerneala.

Nu avea nevoie de cineva pe care să se sprijine şi reprezenta stâlpul de susţinere al grupului, dar lucrul cel mai surprinzător era că, în ciuda forţei sale, avea un suflet sensibil şi delicat şi nu‑şi ascundea lacrimile din ochii ei mari şi negri în faţa nenorocirilor omeneşti.

Mă gândesc la momentul în care mă voi desprinde în zbor din această închisoare, când ei nu bagă de seamă, şi voi râde de temnicerul meu şi‑mi voi lua viaţa în mâini, ca să o încep din nou lângă tine.

Nimeni nu ne vrea pentru noi înşine, pentru ce suntem, toţi ne vor pentru ei înşişi.

Am învăţat să gestionez ritmul acela fără pauze şi m‐am obişnuit cu el: aşa am înţeles că puterea de adaptare a unei fiinţe umane e mult mai mare decât se crede. Suntem în stare să întreprindem lucruri pe măsura piedicilor ce ne ies în cale.

Dacă oamenii nu ar ceda în faţa abuzului de putere, cei care abuzează de puterea lor n‑ar exista... în schimb, lumea e plină de ei ! Chiar docilitatea şi slăbiciunea întăresc bazele opresiunii !

Înțelegi , Sașa , am trăit într-un fel de înstrăinare față de viață. Între mine și lume, ca un gard, s-au ridicat literele.