Pluteau toate aromele şi parfumurile verii în dimineaţa aurie care dădea o haină de april sfârşitului de iunie.

Venea de undeva, mortuar, parfumul crinilor, dând întunericului o solemnitate de catafalc astral.

Furtuna tot nu venea. Se oprise la marginea nopţii, ca un asasin cu cuţitul sub pelerina neagră. Pândea.

O tăcere de frunze care-și scad glasul de vară învățând șoaptele toamnei.

Vara era veselă pe morminte ca o fetiță care nu știe că-i orfană.

Mai curând poți zmulge cu unghiile o stea de pe cer, decât umbra de la picioare.

Și parcă alături de măștile de catifea și de carton pe care le purtase până-atunci, acum, singur, trebuia să-și sculpteze și să-și puie pe obraz o mască de metal masiv, ghimpată pe dinlăuntru.

Vorbele sunt făcute pentru minciună. Adevărul tace.

Cînd eşti trist de tot, îţi vine să dormi. Îţi vine să-ţi culci capul pe genunchii altcuiva care te iubeşte, sau, dacă eşti singur şi n-ai pe nimeni, să ţi-l culci pe palmele tale... Da. Îţi vine să dormi cînd eşti trist. Şi să uiţi... Dar cînd te deştepţi? Iar eşti trist şi nu mai poţi s-adormi din nou!...

Amintirle vieții lui veniseră, și parcă-i aducea un câne la picioare păsări ucise rând pe rând.Ce cântec de moarte e viața când o asculți.