Samuraiul lui Yume pleacă, iar Yume păstrează dragostea lor în suflet și singurătate, până dincolo de moarte. „Femeia modernă” care îi citește povestea are de ales: să facă același sacrificiu, sau să se detașeze de ea, așa cum face un șarpe de propria-i piele?(Prefață de Cătălin Popescu)

Adio! Din tot sufletul meu, nu doar din cuvinte!

- Am visat că eram o portocală și el îmi era coaja amăruie. Poate de-asta nici nu pot să-l uit. Ce portocală ar putea trăi fără coajă? E ca o parte din tine care trebuie să fie mereu acolo.- Coaja este o limită, Yume, numai până acolo se poate întinde fructul dulce acrișor. Coaja e o limită, un înveliș care ascunde tocmai ceea ce e mai bun. Nimeni nu o consumă, toți o îndepărtează și o aruncă. Miezul rămâne să fie savurat.

Iubirea nu este supusă păcatelor și greșelilor omenești. Nu ți-o poate lua nimeni, rămâne mereu alături de tine, ca un câine credincios. Dar trebuie să îi dai libertate, altfel te va întrista cu suferința ei.

- Și sti de ce îmi este teamă? i-a spus ei într-o zi, în șoaptă.- De ce îți este teamă?- Mi-e teamă că noua inimă nu va mai ști să te iubească.- Nu-i nimic, a spus ea și a zâmbit. O s-o învățăm și pe ea să mă iubească.(...)Dar poate iubirea nu stă în acel organ, cred că îi acordăm mai multe merite decât trebuie. Iubirea stă undeva mai sus,doar că atunci când suferim, creierul se răzbună pe inimă.

- De ce îl iubești, Yume?- Nu știu. Nu îl iubesc pentru calitățile lui, ci pentru lipsurile lui care sunt atât de frumos gătite. Și tristețea lui. Aș fi făcut orice să îl știu fericit. E vina mea, nu am știut să-i readuc zâmbetul pe buze, nu am fost destul.

[...] cu siguranță mi-ar plăcea să fiu ales pentru ceva măreț. Să fiu un super erou! [...] Cum de nu am ars până acum visul acesta? Am ars unele mai apropiate de realitate, dar pe acesta l-am păstrat mereu la loc de cinste, un vis imposibil pentru care copilul din mine a ridicat un piedestal și l-a așezat cu grijă. Îl privește cu plăcere, îl lustruiește zi de zi și râde, râde cu gura până la urechi, iar colțurile gurii îi sunt murdare de ciocolată.

- Oare or fi fericiţi? Dacă nu, ce le lipseşte? Există ceva din tot ceea ce îmi aparţine, ceva care ar putea să-i facă fericiţi?Nu, nu era bunătate, o dovadă de altruism. Era doar un om care încerca cu disperare să se cureţe de tot şi toate, să ajungă la un zero, apoi să o ia de la capăt.

- Iubesc ploaia! De ce o iubesc? Pentru că a iubi ploaia e ca și cum te-aș iubi pe tine! și sufletul lui Yume se umplu de fericire.

- Și unde este iubirea, Yume?- Iubirea? Când întâlnești persoana nepotrivită, iubirea te devorează. Te înghite de viu și privești neputincios cum te roade încet până câd nu mai rămâne nimic din tine. Iubirea nepotrivită te nimicește. Și ști ce e ciudat? Că îi cedăm așa de ușor în plasă! Ne atrage și ne hipnotizează. Ne face sclavi!